SCURT ISTORIC AL ORAȘULUI


Rădăuţiul este situat în depresiunea cu acelaşi nume cuprinsă între apele Sucevei şi cele ale Suceviţei având o altitudine cuprinsă între 360 - 380m. Climatul este unul moderat. Vegetaţia prezentă este una de tipul intrazonal de luncă, formată din plante ca salcie, plop, arin, rogoz, piciorul cocoşului etc. Deşi în aparenţă un teritoriu deschis, oraşul este totuşi bine adăpostit natural. Această poziţionare a determinat ca vatra Rădăuţiului să fie populată încă din vremuri imemoriale. Descoperiri întâmplătoare au arătat prezenţa omului încă de acum cca 6000 de ani.

Franz Wiszniowski, în cartea sa "Radautz - die deuscheste Stadt des Buchenlandes", afirmă că pe vremea Imperiului Roman în acest ţinut exista o aşezare cu numele de Rathacenium. După părerea istoricului Nicolae Iorga, numele localităţii pare-se că ar proveni de la numele unui conducător local Radu (Radomiroslav), anterior întemeierii statului feudal al Moldovei.

Tot în aceeaşi carte, Franz Wiszniowski, face o serie de presupuneri legate de numele oraşului pornind de la numele slav Radomir, căruia în decursul istoriei i s-ar fi eliminat sufixul slav "-mir" adăugându-i-se sufixul românesc "-uţii". Aşadar de la slavul Radomir s-a ajuns la românescul Radouţii - Rădăuţi.

Ca primă atestare documentară o reprezintă un document din 6 iulie 1413 de la Alexandru cel Bun. Se presupune că prin secolul al XIV-lea era deja o localitate bine închegată dacă ţinem cont de faptul că Bogdan I Întemeietorul a hotărât să construiască aici principala biserică a ţării. Istoricii afirmă că aici a funcţionat şi prima episcopie ortodoxă până în 1789, când administraţia austriacă i-au mutat sediul la Cernăuţi. Încă de la începuturi aici se ţineau târguri, fapt determinant în evoluţia aşezării în evul mediu. Târgurile din Rădăuţi sunt atestate din vremea lui Ştefan cel Mare într-un document din 1481. Din punct de vedere administrativ locuitorii aşezării trebuiau să asculte atât de domnie cât şi de episcopie. Această dublă subordonare a făcut ca populaţia din această aşezare să cunoască exploatare mai accentuată. Aşa se explică de ce în anul 1774 Rădăuţiul avea doar 660 de locuitori.

Într-un recensământ făcut la instalarea administraţiei austriece în Bucovina(1775), în Rădăuţi erau numai 132 de familii. În perioada austriacă (1775 - 1918) aşezarea s-a transformat încet într-o aşezare modernă. În vara anului 1817, pe 7 şi 8 august, Francisk I, împăratul imperiului austro-ungar, împreună cu soţia sa, Carolina Augusta, face o vizită la Radăuţi, localitate aflată la marginea imperiului, ai cărei conducători, solicitaseră de puţin timp înălţarea la rang de târg(oraş). Este foarte frumoasă descrierea pe care o face împăratul acestei aşezări. Astfel el nota în jurnalul său: "Rădăuţi - o localitate mare, regulat plasată, cu case separate, înconjurate cu grădini. Casele sunt bine construite, parte cu etaj, mai multe din lemn, îngradite cu gard de nuiele. Ajungem apoi, printr-o uliţă lungă, într-o piaţă mare,înconjurată de case fără etaj, şi de aici, peste un podeţ, într-un loc îngrădit cu stachete şi stâlpi de piatră, unde se află clădirile Caal, la mijloc o biserică mare de piatră, Biserica "Bogdana", şi un turn de piatră, la dreapta".

Iarăşi este foarte interesantă descrierea pe care o găsim în jurnalul împărătesc făcută locuitorilor acestei aşezări: "Germanii se poartă nemţeşte, ungurii cu bundiţe albe şi pantaloni de postav, sumane roşcate, ciubote şi pălării rotunde, cu panglici multicolore uneori. Femeile sunt ca femeile din Ungaria. Moldovenii au izmene albe, colorate, de postav, caftane de postav cu blană sau cojoace albe, scurte sau lungi, pe cap căciuli căptuşite cu blană sau pălării. Femeile au camaşi albe, înflorate, rochii cu mâneci largi, cizme sau pantofi, panglici în jurul capului, părul despletit sau împletit în cosiţe". Este, cred, un mod simplu de a surprinde cu atâta uimire inocentă și plăcere sănătoasă modul de manifestare al unei Bucovine orgolioase și înfloritoare, care avea să obțină în cele din urmă mult doritul titlu de târg pentru Rădăuți.

 La vremea la care Franz I făcea această vizită în Bucovina, Rădăuțiul avea 1.788 de suflete: 388 de catolici, 45 de protestați, 1.310 ortodocsi și 45 de evrei. Cei mai multi dintre locuitori, moldoveni, germani, unguri și evrei, erau meștesugari. În 1819 localitatea a primit statutul de oraş. Datele de mai jos arată evoluţia populaţiei oraşului:
1817 - 1788 locuitori;
1831 - 3666 locuitori, din care: 1835 ortodoxi; 1357 catolici; 367 evrei; 107 alte naţionalităţi.
1832 - 3506 locuitori;
1833 - 3676 locuitori;
1840 - 4212 locuitori,
1851 - 5539 locuitori;
1869 - 9200 locuitori;
1880 - 11162 locuitori;
1890 - 12895 locuitori, din care: 4295 - nemţi; 4235 - evrei; 3203 - români; 1162 - altele.
1900 - 1345 de case şi 14403 locuitori.
După religie erau: 4894 evrei; 4437 - catolici; 4085 - ortodoxi; 453 - greco-catolici; 434 - evanghelici; 56 - lipoveni; 26 - calvini; 18 - armeni.
Luat după limba vorbită avem: 9522 - nemţi; 3876 - români; 494 - ruteni; 284 - poloni; 12 - unguri; 215 - alţii.

Prin anii 20 ai secolului al XIX-lea, în arhivele administraţiei austriece, sunt menţionate primele nume de străzi care, de regulă, împrumutau numele unuia dintre locuitorii de vază care locuia pe acea stradă, sau erau denumite după ocupaţia acelei persoane, sau împrumutau numele localităţii cu care făceau legătura. De exemplu: Ambrosiusgasse - după numele inginerului Hermann Ambrosius( acum, str. Hurmuzachi); Neubauergasse (acum, str. Cuza Vodă); Zeiselgasse( acum, str.I.Porumbescu); Floriangasse; Kirchengasse(acum, str. Ştefan cel Mare); Ringplatz( acum, Piaţa Unirii); Fratautzergasse(numită apoi Regina Maria, iar acum str. 1 Mai); Woitinellergasse(numită apoi str. Principele Carol, iar acum str. Putnei); Wolowetzergasse( acum str. Volovăţului).

La mijlocul secolului al XIX-lea are loc o reorganizare administrativă a Bucovinei, Rădăuţiul devenind capitală de raion, care cuprindea oraşul cât şi comunele: Măneuţi, Bădeuţi, Bilca, Frătăuţi, Voievodeasa, Horodnic, Gura Putnei, Putna, Costişa, Marginea, Milişăuţi, Satu Mare, Şipot, Seletin, Straja, Suceviţa, Vicov, Voitinel, Volovăţ, Solca(cu localităţile din jurul ei). În 1869, raionul avea 73601 de locuitori, din care: ortodoxi - 54380; catolici - 10950; evrei - 3362; evanghelici - 2511; greco-catolici - 1554; calvini - 739; armeni - 67. În anul 1910 populaţia raionului era de 91018 de locuitori, din care: 54752 - români; 23822 - nemţi; 8533 - ruteni; 2502 - unguri; 845 - poloni; 114 - slovaci; 10 - italieni; 47 - sloveni. După 1918 când a revenit în hotarele României moderne, Rădăuţiul a devenit capitală de judeţ. În ciuda acestui fapt prea puţine s-au realizat aici. Doar centrul a căpătat o configuraţie de capitală de judeţ, prin construirea unor clădiri mai frumoase. În 1927, judeţul Rădăuţi avea:
161865 de locuitori, din care: 97625 români; 17946 nemţi; 12133 evrei; 10992 unguri; 30531 - diverşi (ruteni, lipoveni, poloni, slovaci, armeni)

Si pentru că tot am vorbit despre judeţul Rădăuţi, cred că interesant ar fi de menţionat şi numele primilor prefecţi ai acestui judeţ(începând din 1926 şi până în 1940):
Emanuel Băncescu(1926); Dr. Edgar Klaus(1926); Nicolae Negruţu(1927); Ilie Vişan(1928); Baron von Gastheim(1931); Nicolai Săvescu; Demir Sion; Dr. Egon Patak; Laurenţiu Nicolau; Nicu Sulcină.

După 29 iunie 1940, judeţul a pierdut o parte din teritoriu(Putila, o parte din Brodina şi Siret). Este şi perioada când populaţia maghiară a decis să părăsească Bucovina.După perioada tulbure a războiului, şi instaurarea comunismului, judeţul a fost desfiinţat. A fost o perioadă din nou raion în cadrul regiunii Suceava, după care şi-a pierdut orice statut administrativ.

În perioada regimului comunist, care prin doctrina sa fiind împotriva proprietăţii şi deci a recurs la naţionalizări, cât şi datorită unei oarecari agresivităţi faţă de minorităţi, la începutul anilor 50 din secolul al XX-lea, are loc o masivă migrare a nemţilor, a polonilor, a ungurilor, a evreilor din Bucovina şi implicit din zona Rădăuţiului. Această migrare a continuat până la revoluţia din 1989, când a fost răsturnat regimul comunist. În zilele noastre au mai rămas foarte puţine familii de nemţi, de poloni, iar familii de unguri sau de evrei aproape că nici nu mai există. Acest fenomen de migrare din anii trecuţi a avut efecte grave asupra caracterului occidental al urbei noastre. În zilele noastre, după revoluţia din 1989, Rădăuţiul a devenit municipiu cu o populaţie de cca 33000 de locuitori.

În decursul vremurilor oraşul nu se poate lăuda ca având o industrie proprie bine definită. Baza au reprezentat-o atelierele manufacturiere şi, mai ales, datorită crescătoriei de cai şi a târgului care se ţinea pe locul actualului parc din centrul oraşului. În 1789 este construită prima fabrică de bere care, în 1897 a fost cumpărată de Mechel Rudich. Fiul şi deci succesorul lui, Solomon Rudich, a înfiinţat rafinăria de spirt precum şi fabrica de lichior. Produsele fabricii erau de foarte bună calitate, ele fiind premiate în 1908 la Paris. În 1917 fabrica este incendiată de ruşi. După primul război, Solomon Rudich, împreună cu fiul său au reconstruit-o din temelii redându-i strălucirea de odinioară. Pentru a sublinia cât de importantă era, trebuie menţionat faptul că trenul care circula pe relaţia Dorneşti - Rădăuţi, avea oprire în dreptul fabricii, în locul numit de localnici "La Plop". Săptămânal aici era încărcat un vagon de produse spirtoase. Şi pentru că am vorbit despre trenuri, trebuie amintit şi faptul că tot perioadei austriece îi datorăm construirea liniei ferate Dorneşti - Rădăuţi ( 17octombrie 1889) cu staţii La Plop, Gara mică (lângă parcul central) şi Gara mare. În 1835 în Rădăuţi exista o fabrică de hârtie, al cernăuţeanului Johann Eckert. Pentru că oraşul e în apropierea zonei forestiere, existau numerease gatere,precum şi o fabrică de ferăstraie "Bucovina" (1908) - distrusă de ruşi în primul război (1917). La câţiva ani după primul război mondial a fost înfiinţată şi prima fabrică de mobilă din Rădăuţi. A existat de asemenea şi o fabrică de săpun şi una de perii şi pensule (înfiinţată chiar de un orb, Bruk Kom).

După 1930 apar noi cartiere în partea sudică a oraşului (Bogdan Vodă, Eminescu, Kogălniceanu, Daciei, Oltea Doamna, Petre Liciu, Tudor Vladimirescu, Alecsandri) În perioada comunistă sau construit fabricile de mobilă, tricotaje şi de scule. S-au modernizat şi construit noi cartiere rezidenţiale: Stadionului, Hipodrom, Oborului, Aleea Primăverii. O parte din vechiul centru a fost modernizat, făcându-se totodată şi o sistematizare a acestuia.

După revoluţia din decembrie 1989 Rădăuţiul a continuat să se dezvolte căpătând aspectul unui oraş european cu străzi bine întreţinute, curat şi îngrijit. Cred că imaginile de mai jos demonstrează acest lucru.